Premio OzieriPremio Ozieri di Letteratura Sarda 

Aggiu lu cori nieddu
da candu m'hani dittu
chi tu ti n'andi monza,
e vuraristhia chi no fussia vera.
Soggu giovanu, sanu, no mi manca
l'azza, ca mi cunnosci già lu sa,
eppuru no mi piazi
più nisciuna pizzinna, paschi pensu
all'occi toi chi fuggini li mei,
a chissa bocca bedda
chi no mi fazzi mai la risa e abà
chi soggu lu mutivu
timu e mi disiperu,
eu chi no timu mancu li dimoni!
Ma non possu ghirrà contra lu zeru...

 

Ti veggu si tu passi i la carrera
dritta che accia. Tu no sei visthudda
a pruncinella
cument'e l'althri, tu no hai macchini
per lu cabu, si vedi
chi di lu mundu no t'impostha nudda.

 

E a me mi piazi assai,
ma abà chi m'hani dittu
chi ti fai monza (ma paschi lu fai?)
aggiu lu cori pienu di tristhura.

 

Tu no hai permanenti,
no ti tigni li labbri, tu no baddi,
sei innuzenti che una criadura.
Lu to ispassu è la gesgia e lu cunventu
di li monzi. Hai vint'anni
e no t'abbizzi di lu me' tuimentu.

 

E chiss'occi chi fuggini li mei e
abbaidani a terra cumprendu chi so
l'occi di lu zeru.
Ahi! Vuraristhia chi no fussia veru!

 

Rosilde Bertolotti

1° premio ex aequo 1959 (Sassarese)

Torna all'inizio del contenuto